Posts Tagged ‘știri’

You Had One Job

marți, octombrie 13th, 2020

N-am mai scris de mult pe aici, încep altă postare cu n-am mai scris de mult pe aici de parcă nu s-ar putea observa asta foarte ușor. Nu trebuie să-mi citești blogul pentru a observa asta. Scriu acum doar pentru a-mi spune părerea despre ce se mai întâmplă prin țară.

Se închid sistematic toate restaurantele, cafenelele cât și petrecerile private. Ultima este doar o propunere, chestie care cred că va fi pusă în aplicare. Ce va fi pus în aplicare, masca obligatorie în spațiile închise cât și deschise, măsură ce a fost luată deja în alte județe. Am evitat cât de mult știrile, nu e vorba de indiferență aici, doar că mă săturasem de știrile repetitive, majoritatea despre același subiect, care după părerea mea a avut și un impact important privind părerea multora față de acest virus, covid.

Și totuși încă există oameni care nu cred în eficiența purtării măștii, sau decizile specialiștilor privind sănătatea publică. Mai mult, fac proteste nepurtând masca, în grupuri mari, aducându-și chiar și copii la acest fel de evenimente. Punând în pericol sănătatea tuturor și autoritățile nu fac nimic în privința asta. Probabil îi considera pașnici și cel mai bun răspuns la acest fel de acțiuni să fie indiferența. Se așteaptă să treacă de la sine.

Nu înțeleg totuși cum după atâtea luni, declarații ai oamenilor de specialitate, imagini cu oameni  care sunt șla aparate prin ATI și declarațiile oamenilor care au pierdut pe cineva drag. Încă mai sunt oameni care nu cred în covid, care mai mult, cred în conspirații. Oameni religioși, altă grupă de oameni, care cred că Iisus îi va proteja de covid, că nu trebuie să se protejeze, că D-zeu va avea grijă de ei și sănătatea lor. Probabil, vei avea nevoie de El când vei ajunge la ATI.

Este un lucru simplu de făcut, acela de a purta masca. A te spăla pe mâini. A încerca de a evita spațiile aglomerate. Nu înțeleg de ce după atâtea luni, omul încă trebuie convins că acest virus este o reală amenințare la sănătatea lui. Fiind chiar mortală. Dacă nici asta n-a putut convinge oamenii, nu văd ce s-ar putea face în această privință.

E Veche Dar La Subiect

marți, septembrie 22nd, 2020

Puțini mai vorbesc despre asta, despre această pandemie. Poate s-au săturat, poate s-au obișnuit. Știrile au făcut acest virus să pară foarte periculos, și pe bună dreptate, dacă nu avea un impact mare, oamenii nu s-ar fi protejat. Și totuși mai sunt care nu cred în această pandemie. Cred că este o mare conspirație. Pe plan mondial. Cum marii conducători s-ar fi așezat la masă și hai să dăm de o pandemie, de ce? ne plictisim. Politica nu-i mai interesează pe oameni. Și totuși pe această perioadă electorală, suntem distrași de rectificări pe ultima sută de metrii, peticiri de asfalt, schimbat un bec, inaugurat un nou traseu, tronson, pasaj, tăieri de pamblici.

Vin alegerile locale. În plină pandemie, trebuie să mergem să votăm. Pentru interesul nostru, pentru orașul nostru. Nu-mi place să vorbesc despre politică, și nu voi face asta. Nu vorbesc de un partid anume, de cine voi vota. Mă îngrijorează faptul că va trebui să mă îngrămădesc cu mai mulți oameni într-o clasă, să-mi pot exercita votul. Va fi o ordine, sau vom fi ca oile. Că tot vorbeam de vot. Sper să fie așa cum era în clasele primare. În șir indian. Dar acum cu distanțare și mască. Intri, te înregistrezi, întri în cabină și votezi. Totul în zece minute. Greu de făcut asta. Și totuși trebuie votat, indiferent pe cine. Rezervă-ți 30 de minute din timpul tău și votează.

Nu înțeleg cum, încă mai există oameni care nu cred în această pandemie. Care refuză să poarte masca. Oamenii și-au pierdut poate credibilitatea în autorități. Au și ei dreptate, cu atâtea promisiuni. Dar această pandemie, nu este una locală, este una globală. Și cum citesc despre conspirații așa pot citi mai multe despre acest virus. Virus care nu cunoaște rasă, culoare sau statut social. Cred că dacă nu îi s-a întâmplat lor sau cunoscuților, nu există. Mai mult de atât au creat grupuri pe rețele de socializare, unde vorbesc liber, dreptul la libera exprimare, că totul este o conspirație și masca este un drept încălcat. Mai mult de atât, unii refuză chiar să se spele pe mâini, ținând nu numai de acest virus, dar de igiena personală.