Opini

octombrie 22nd, 2020

Scriu acest articol pentru a-mi spune opinia despre ce se întâmplă cu aceste măsuri pentru a controla virusul covid 19. Se subînțelege cumva că aș fi împotriva măsurilor, nu. Nu sunt și nu vreau să par un tip, printre mulți, care cred că au o soluție mai bună decât cele luate de autorități, specializate, să subliniez acest lucru foarte important. Nu ai, crede-mă, s-au gândit deja dacă crezi că ai o idee mai bună. Dacă ai observat, majoritatea deciziilor sunt copiate din afară, pentru care își asumă vina dacă ceva nu va merge așa cum anticipă.

S-au închis toate activitățile de grup, restaurante, cinema, teatre. S-a instituit masca obligatorie peste tot, spații publice de orice fel. O decizie bună. Rezultatele acestor măsuri se văd în timp, după 14 zile sugerează ei. Care ei. Oameni cu studii, cu experiență, specialiști. Știu ești om cu studii, om cu o gândire peste medie, te crezi evoluat și totuși refuzi să respecți regulile doar pentru că te crezi dac liber. Nu o faci numai pe riscul tău, o faci pe riscul tuturor. Nu este vorba de tine, nu te crede special, regula este pentru toți.

Sunt șanse ca orașul tău să fie carantinat. Am mai trecut prin asta, nu este plăcut. Economia suferă. Oamenii trebuie să lucreze, să câștige un ban pentru a putea trăi, pentru a-și plăti facturile. Deja s-au închis teatrele, restaurantele, scurtat programul unora, oamenii nu au un venit. O carantinare, afectează, dacă nu a fost afectat, locul tău de muncă sau afacerea ta. Pentru a stopa acest virus să ne atingă putem doar să purtăm masca, igienă personală și evitat aglomerațiile. Foarte simplu. Dacă toți ar face asta, numărul de infectări ar fi mai mic. Nu ar mai trebui luate astfel de măsuri drastice și banul ar circula, ajutând pe toți să treacă mai ușor peste această perioadă.

Probabil va trece doi ani până să poți face vaccinul împotriva covid 19. Un plan de doi ani, asta ar trebui să te îngrijoreze acum. Ce poți face în caz de o carantinare zonală. Ce poți face dacă nu te poți duce la muncă. Nu toți pot lucra de acasă. Nu toți pot avea o sursă de venit neafectată de o posibilă carantinare. In ciuda restricțiilor, unii aleg să nu poarte mască, și dacă o fac, o fac de frica unei amenzi. Dar care ar fi soluția. Cum crezi tu că ar trebui procedat. Ca totul să meargă așa cum dorești. Să meargă afacerile mici, ca angajații să-și primească banii. Nu e nevoie să-mi răspunzi, n-aș putea face nimic. 4902 de infectări azi, asta ar trebui să te facă să începi de acum să plănuiești un plan pe doi ani. Un plan în favoarea ta și a familiei tale. Și aici nu vorbesc de cumpărat drojdie și hârtie igienică. Vorbesc despre un plan financiar care te poate scoate dintr-o posibilă carantinare, o posibilă încetare a locului tău de muncă.

You Had One Job

octombrie 13th, 2020

N-am mai scris de mult pe aici, încep altă postare cu n-am mai scris de mult pe aici de parcă nu s-ar putea observa asta foarte ușor. Nu trebuie să-mi citești blogul pentru a observa asta. Scriu acum doar pentru a-mi spune părerea despre ce se mai întâmplă prin țară.

Se închid sistematic toate restaurantele, cafenelele cât și petrecerile private. Ultima este doar o propunere, chestie care cred că va fi pusă în aplicare. Ce va fi pus în aplicare, masca obligatorie în spațiile închise cât și deschise, măsură ce a fost luată deja în alte județe. Am evitat cât de mult știrile, nu e vorba de indiferență aici, doar că mă săturasem de știrile repetitive, majoritatea despre același subiect, care după părerea mea a avut și un impact important privind părerea multora față de acest virus, covid.

Și totuși încă există oameni care nu cred în eficiența purtării măștii, sau decizile specialiștilor privind sănătatea publică. Mai mult, fac proteste nepurtând masca, în grupuri mari, aducându-și chiar și copii la acest fel de evenimente. Punând în pericol sănătatea tuturor și autoritățile nu fac nimic în privința asta. Probabil îi considera pașnici și cel mai bun răspuns la acest fel de acțiuni să fie indiferența. Se așteaptă să treacă de la sine.

Nu înțeleg totuși cum după atâtea luni, declarații ai oamenilor de specialitate, imagini cu oameni  care sunt șla aparate prin ATI și declarațiile oamenilor care au pierdut pe cineva drag. Încă mai sunt oameni care nu cred în covid, care mai mult, cred în conspirații. Oameni religioși, altă grupă de oameni, care cred că Iisus îi va proteja de covid, că nu trebuie să se protejeze, că D-zeu va avea grijă de ei și sănătatea lor. Probabil, vei avea nevoie de El când vei ajunge la ATI.

Este un lucru simplu de făcut, acela de a purta masca. A te spăla pe mâini. A încerca de a evita spațiile aglomerate. Nu înțeleg de ce după atâtea luni, omul încă trebuie convins că acest virus este o reală amenințare la sănătatea lui. Fiind chiar mortală. Dacă nici asta n-a putut convinge oamenii, nu văd ce s-ar putea face în această privință.

E veche dar la subiect

septembrie 22nd, 2020

Puțini mai vorbesc despre asta, despre această pandemie. Poate s-au săturat, poate s-au obișnuit. Știrile au făcut acest virus să pară foarte periculos, și pe bună dreptate, dacă nu avea un impact mare, oamenii nu s-ar fi protejat. Și totuși mai sunt care nu cred în această pandemie. Cred că este o mare conspirație. Pe plan mondial. Cum marii conducători s-ar fi așezat la masă și hai să dăm de o pandemie, de ce? ne plictisim. Politica nu-i mai interesează pe oameni. Și totuși pe această perioadă electorală, suntem distrași de rectificări pe ultima sută de metrii, peticiri de asfalt, schimbat un bec, inaugurat un nou traseu, tronson, pasaj, tăieri de pamblici.

Vin alegerile locale. În plină pandemie, trebuie să mergem să votăm. Pentru interesul nostru, pentru orașul nostru. Nu-mi place să vorbesc despre politică, și nu voi face asta. Nu vorbesc de un partid anume, de cine voi vota. Mă îngrijorează faptul că va trebui să mă îngrămădesc cu mai mulți oameni într-o clasă, să-mi pot exercita votul. Va fi o ordine, sau vom fi ca oile. Că tot vorbeam de vot. Sper să fie așa cum era în clasele primare. În șir indian. Dar acum cu distanțare și mască. Intri, te înregistrezi, întri în cabină și votezi. Totul în zece minute. Greu de făcut asta. Și totuși trebuie votat, indiferent pe cine. Rezervă-ți 30 de minute din timpul tău și votează.

Nu înțeleg cum, încă mai există oameni care nu cred în această pandemie. Care refuză să poarte masca. Oamenii și-au pierdut poate credibilitatea în autorități. Au și ei dreptate, cu atâtea promisiuni. Dar această pandemie, nu este una locală, este una globală. Și cum citesc despre conspirații așa pot citi mai multe despre acest virus. Virus care nu cunoaște rasă, culoare sau statut social. Cred că dacă nu îi s-a întâmplat lor sau cunoscuților, nu există. Mai mult de atât au creat grupuri pe rețele de socializare, unde vorbesc liber, dreptul la libera exprimare, că totul este o conspirație și masca este un drept încălcat. Mai mult de atât, unii refuză chiar să se spele pe mâini, ținând nu numai de acest virus, dar de igiena personală.

Hey,

septembrie 21st, 2020

N-am mai scris de mult timp și nu știu dacă mai pot face asta. N-am fost un bun narator, deși mi-a plăcut să scriu, am tot făcut-o, pentru că până la urmă o să-mi iese. Și dacă nu, măcar am încercat.

Vreau să scriu ceva personal. Ceva din ce am mai văzut, auzit, vei vedea categoriile și-ți vei da seama. Nu vreau să vorbesc despre politică, nu-mi place. Nu voi scrie periodic. Nu am un standard. Nu sunt scriitor. Nici blogger nu sunt. Deși am un blog și asta m-ar defini.

Scriu rar. Doar atunci când cred că am ceva de spus. Și când va fi, nu voi avea așteptări mari. Acest blog este în primul rând, pentru mine și apoi pentru cei care vor să-l citească. Putea fi pe privat dar n-am vrut. Nu se știe, poate ce scriu îți va stârni interesul. Poate nu.

Blogul nu este unul pe o nișă anume. Poate fi considerat unul personal. Părerile mele personale. Nu încerc să-l fac profitabil. Nu cred că așa merg lucrurile, e nevoie de timp și talent. Timp am, talent nu. Nu am vrut din acest post să reiese despre ce aș scrie, pentru că nu știu. Voi vedea pe parcurs. Știu totuși, că voi scrie, mai rar, dar voi scrie.